Piciorul are un  rol static și un rol  dinamic de aceeași importanță, fiind pârghia terminală a locomoției. Hohmann denumea piciorul ”o operă arhitecturală a naturii”, într-adevăr structurarea piciorului uman în timpul evoluției filogenetice s-a făcut în mod admirabili în vederea  asigurării concomitente a stabilității și mobilității, a echilibrului și oscilării, decelerării.

Anchiloza articulară (fibroasă sau osoasă) este forma extremă a acelor redori de cauză intraarticulară, unind prin puncții fibroase sau osoase extremitățile osoase articulare.

Severitatea unei redori ca și rezistență la recuperare, ține  bineînțeles, de leziunea articulară care a determinat-o, dar este și dependentă de articulație. Astfel articulațiile “strânse”, cu spații articulare mici, ca articulațiile degetelor, pumnului,  cotului, gleznei, dezvoltă redori strânse și greu reductibile.

Cauzele care ar putea duce la anchiloza gleznei pot fi împărțite în două mari categori:

Cauze netraumatice

  1. Poliartrita reumatoidă  sau poliartrita  cronică  evolutivă – este o inflamație cronică a sinovialei cu un caracter infiltrativ afectând în special articulațiile mici, deci și cele ale gleznei.
  2. Sclerodermia – este boala cronică a țesutului conjunctiv caracterizată atât printr-o obliterare a arterelor mici și capilarelor cât și prin fibroza sau prin leziuni degenerative care interesează pielea și diverse organe.
  3. Boala artrozică sau reumatismul degenerativ – reprezintă o afectare neinflamatorie a articulațiilor mobile, caracterizată prin deteriorarea și abraziunea cartilajului articular și prin leziuni hipertrofice ale extremităților osoase.
  4. Tot aici putem aminti o serie de afecțiuni care în mod normal nu au o pondere prea ridicată în a da gleznă anchilozată, dar prin evoluția  lor și prin lipsa unui tratament  corespuzător pot duce la acesta:

a)      Afectarea osului juxtarticular – Acesta poate fi sediul osteonerozei aseptice  care afectează în special osul semilunar (Keinbock) și scafoidul (boala Prieser) determinată de fractura care afectează în special extremitatea distală a tibei.

b)      Afectarea țesuturilor moi – Țestul subcutanat al piciorului este frecvent sediul chisturilor sinoviale și nodulilor reaumatoizi. O atenție deosebită merită chisturile sinoviale care sunt tumefieri rotunde sau ovalare cu origine în articulațiile sau tecile tendoanelor. Această formă de teno-sinovită este întâlnită în unele cazuri la femei după sarcină cu o complicație a acesteia sau la femeile normale (30-50 de ani) după suprasolicitarea gleznei.

Cauzele traumatice

În această categorie cauzele care pot produce anchiloza articulației gleznei, ce pot fi fibroase sau osoase, intră: fracturile extremităților osoase ce alcătuiesc articulația gleznei (tibia, peroneu), fracturi ale oaselor metatarsiene sau chiar ale falangelor.

Anchiloza articulației gleznei este rezultatul redorilor de cauză intra-arcticulară, unde extremitățile articulare sunt unite prin pucții fibroase sau osoase.

Datorită faptului că articulațiile gleznei și  labei piciorului sunt cu spații articulare mici dezvoltă redori strânse și greu reductibile ducând la anchiloză. Acestea se manifestă prin rupturi ale capsulei articulare sau a ligamentelor  articulare determinând sechele cu laxitate articulară, compromițând statica și funcția articulară acestea necesitând intervenția operatorie.

Laxitatea ligamentară duce la uzura cartilajului articular cu artroză consecutivă sau la o algoneurodistrofie.

Redoarea posttraumatică a gleznei și piciorului determină un handicap funcțional de gravitate moderată, care se manifestă mai ales în mersul pe teren accidentat. Deci fracturile gleznei sau ale scoabei tibio-peroniene cuprinde fracturile maleolare.

Mecanismul de producere al acestor fracturi este cu piciorul în invesie (supinație+adducție) sau în eversie (pronație+adducție).

Clasificarea fracturilor gleznei este următoarea:

–          fracturile supramaleolare, sunt mai des întâlnite între vârstele 40-60 ani, frecventă fiind anchiloza;

–          fracturile bimaleolare, care fac instabilă articulația cu rupere de ligamente, smulgeri osoase sau fractură de maleolă, deplasare de capete articulare. Aceste fracturi maleolare duc la complocații cu calusuri vicioase pseudo-artroze, sindromul ischemic Volkmann, redori articulare cu blocare în poziție de dorso-flexie și artroză posttraumatica;

–          fractura piciorului tibial, adică fractura epifizei tibiale interioare;

–          fractura monomaleolară cu rupere de ligamente și instabilitatea piciorului.

–          diastaza tibio-peronieră, se produce ruperea ligamentului tibioperonier inferior cu sau fără smulgere osoasă a inserțiilor lui.

Sechele postarsură

Aceste sechele pot afecta piciorul într-un grad mai mare, în funcție de suprafața  de tegument lezată, de profunzimea plăgii. Într-un grad mai mare de afectare se poate ajunge la imposibilitate de mobilizare a gleznei, datorită retracției cicatriceale ce antrenează deformări și poziții vicioase ale articulaților deci la anchiloza gleznei. O altă cauză, de o factură ceva mai tragică, este constituită de electrocutare care poate avea și ea mai multe grade de manifestare, în cele mai multe cazuri, însă, electrocutarea angajează în acțiunea sa asupra piciorului afectări grave inversibile.

Retractura Volkmann

Apare direct sau indirect în urma unui traumatism care afectează vascularizația din zona unui mușchi, reducând  fucțiile acestuia uneori până la inpotență totală.

În cazul membrului inferior care este cel mai adesea afectat sunt interesate arterele femurale de obicei după o fracură supracondiliană a femurului, a artrei tibiale sau după o fractură a gambei.

În aceste condiții datorită retracturi musculare ischemice Volkmann și la nivelul piciorului propriu-zis mișcările sunt aproape imposibil de realizat, ceea ce duce la glezna anchilozantă.

TRATAMENTUL

Factori terapeutici utilizați, combinați în mod eficient și armonios într-un program optim de recuperare, au maniera de a reda în cât mai mare măsură capacitatea funcțională a piciorului.

Principalele obiective terapeutice urmărite în aplicarea oricărei componente a tratamentului sunt urmatoarele:

–          reducerea durerii

–          caștigarea mobilității articulare.

Tratamentul profilactic

Tratamentul profilactic reprezintă perioada de timp în care individul are posibilitatea  printr-o igienă adecvată, printr-o utilizare corectă a tratamentului în vederea vindecări precoce a diverselor afecțiuni care ar putea duce prin complicațiile lor la glezna anchilozantă.

Pentru evitarea apariției poliartritei reumatoide afecțiunea de bază incriminată în determinarea anchilozei gleznei trebuie evitate locuințele sau mediile insalubre, umezeală, frig, iar infecțiile care apar în decursul vieții trebuie tratate corect.

În cazul în care totuși poliartrita reumatoidă apare, trebuie luate măsurile corespunzătoare pentru stoparea boli și evitarea anchilozei. Pentru întâmpinarea sclerodermiei se vor evita stările de stres, nervozitatea pe o perioada îndelungată, intoxicarea cu vinil, hidrocarburi aromatice și uleiuri aromatice.

Tratament curativ

Se referă la aplicarea corectă, adecvată a diverselor metode terapeutice.

Tratamentul igieno-dietetic

Atât înaintea unei afecțiuni dar și după instalare este necesară impunerea unui regim de viața adecvat afecțiunii respective menit prin efecte să completeze și mai ales să nu împiedice aplicarea celorlalte elemente terapeutice.

Corecția stării psihice a pacientului

Ca de altfel în abordarea tratamentului oricărei afecțiuni aceasta are o deosebită importanță și în cazul apariției anchilozei gleznei. Bolnavul trebuie convins că programul recuperator are o deosbită importanță în recăștigarea capacității fucționale a gleznei. El trebuie câștigat ca prieten în întreaga perioadă recuperatorie.

Tratamentul medicamentos

Tratamentul are drept scop atenuarea procesului inflamator cu menținerea sau refacerea mobilități articulare.

Se administrează:

–          -antiinflamatoare;

–          -antialgiice;

–          -medicație cortizonică.

Tratament ortopedic

Este adoptat în remedierea sechelelor postfractură și luxații care au dus la anchiloza gleznei. În factura falangelor și în fracura metatarsienelor nu are termen de consolidare deficitară și de redorile severe ale articulațiilor.

Câteva principi generale sunt semnificative în acest sens:

–          imobilizarea să fie cât mai scurtă;

–          să fie suspendată chiar înainte de consolidare completă și mobilizările să înceapă imediat, imobilizarea determină foarte repede dezastrul fucțional pentru degetele care nu sunt absolut necesare, imobilizate. Ele vor fi continuu mobilizate activ și nu pasiv.

Tratamentul chirurgical

Acest tip de tratament își găsește și el locul în remedierea unora dintre cauzele anchilozei gleznei.

În cazul sechelelor de cauză artrozică se fac operații chirurgicale cu scopul de a remedia sau de a da o laxitate articulara pentru regenerarea elasticității tendoanelor și ligamentelor articulare.

În cazul unor fracturi majore deschise a caror fragmente osoase nu se pot așeza în poziție normală, se face oprație chirulgicală în poziție normală, se așează în poziție normală oasele împiedicând formarea calusului vicios ce duce în cele mai multe cazuri la anchiloza gleznei.

Se fac intervenții chirurgicale asupra tendoanelor pentru menținerea mobilități acestora în tecile lor prevenind aderențele (mobilizarea activă fiind posibilă) pentru revenire atrofiei musculare, dar și pentru menținerea capacități musculare.

Tratamentul recuperator balneofizioterapeutic

Obiective urmărite de tratamentul B.F.T. sunt următoarele:

–          combaterea dureri

–          refacerea echilibrului muscular

–          tonifierea musculaturi

–          refacerea mobilității articulare

–          refacerea staticii piciorului

Hidroterapia – constă în:

–          băile cu plante medicinale la temperatura de 36-37 grade Celsius;

–          băile kineto la temperatura de 36-37 grade Celsius după care se face mobilizarea articulației (și în cazul anchilozei mișcarea o poate face mai ușor datorită factorului termic al apei și datorită presiuni hidrostatice a apei);

–          dușul subacvatic

–          băile galvanice bicelulare pentru activarea circulației;

Termoterapie

Prin aceasta, factorul termic (căldura) prezintă o deosebită importanță ca urmare a efectelor pe care le are asupra organismului, cum ar fi:

–          creșterea hiperemiei cutanate prin fenomenul de vasoconstricție;

–          efect decontraturant și de relaxare a musculaturi;

–          scăderea vâscozități lichidului articular ușurând astfel realizarea mișcărilor printr-o creștere a mobilități;

–          efect antialgic;

–          creșterea fluxului sanguin la nivelul mușchilor.

Crioterapia – recele ca agent fizic terapeutic este folosit în tratarea articulației, inflamația scăzând spasmul muscular, în același timp aducând o îmbunătățire circulației locale.

Crioterapia este reprezentată prin punga cu gheață, masaj și pulverizări cu chelen.

Se fac împachetări cu parafină care constau în aplicarea cu zona interesată a unor plăci de parfină cu o temperatură de 40-50 grade peste care se pune o mușama, durata ședinței fiind de 25-30 minute, până la răcirea plăcii de parafină, după care se îndepărtează, și în zona tratată apare hiperemiată, se spală cu o compresie la temperatura camerei pentru a se închide porii tegumentului care s-au dilatat în urma căldurii produse de parafină.

Această procedură are ca scop vasodilatația vaselor sangvine cu hiperemia, deci îmbunătățirea circulației locale și o dată cu ea și cea generală.

Tot ca proceduri termoterapeutice se mai fac:

–          împachetări cu nămol cald sau rece; împachetările sunt proceduri ce constau în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 – 40 grade Celsius pe o anumită regiune. Alături de factorul termic mai acționează și factorul chimic al substanțelor conținute de nămol, tehnica de aplicare fiind însă diferită.

–          compresele calde sunt și ele folosite în tratamentul anchilozei gleznei, temperatura la care se aplică este de 36 – 43 grade Celsius pentru cele calde și 50 grade Celsius pentru cele ferbinți.

În apă greutatea corpului este diminuată, aceasta fiind un bun conducător și transportator al factorului termic, stând astfel la baza multora dintre procedurile termoterapiei.

Electroterapia

Prin diversitatea posibilităților de utilizare a curentului electric, acesta ocupă o deosebită importanță și în tratamentul recuperator.

Pentru obținerea analgeziei, necesare aproape în toate cazurile anchilozei gleznei se folosesc:

–          curentul galvanic cu toate formele sale, galvanizări simple, băi galvanice și ionogalvanizări. Se utilizează fenomenul analgezic obținut prin folosirea ca electrod activ a polului. În cadrul băilor galvanice este cumulat și efectul termic al apei, iar în cazul ionogalvănizării proprietățiile substanțelor farmacologice active introduse cu ajutorul curentului galvanic. Astfel, ionogalvanizările  se vor folosi în următoarele afecțiuni:

–          în cicatricele cheloide hipertrofice din arsuri;

–          sclerodermie;

–          artroză;

–          poliartrită reumatoidă;

–          curentul de joasă frecvență, cu o frecventă până la 100 Hz este utilizat în procesul analgetic pe care unii dintre bolnavi îl au. Astfel vom utiliza în cadrul curenților diadinamici urmatoarele forme de curent:

–          difazat fix – are acțiune analgezică;

–          curenți de medie frecvență; sunt curenți sinusoidali cu frecvență cuprinsă între 3000-10000 Hz. Din rândul lor se folosesc curenți interferențiali ce au un efect analgetic(80-100 Hz).

–          curentii de înaltă frecvență

În rândul acestora vom avea undele scurte care au un important efect analgetic și miorelaxant. Tot în această categorie se întâlnsc și undele decimetrice, ultrascurte și ultravioletele.

Tratamentul Kinetic

Exercițiile sunt de trei feluri: pasive, active, active cu rezistență. În cazul gleznei se fac mișcări cu încărcare de greutăți.

Mișcările pasive

Ținem cu o mână contrapriză pe metatars, iar cu cealaltă mână pe toate degetele și facem flexia plantară sau extensia, apoi flexia dorsală a piciorului pe gambă, se face pronația, supinația și circumducția.

Mai putem face elongație pentru fiecare deget în parte sau abducția și adducția între degete. Apoi se fac mișcările posibile la gleznă, cu o mana se ține contrapriza pe partea inferioară a tibiei și peroneului, iar cu cealaltă mână pe oasele tarsiene și facem flexia dorsală pe gambă a labei piciorului, apoi flexia plantară (sau extensia), flexia laterală stângă și dreaptă, pronația și supinația, elongația și circumducția.

Mișcările active

Sunt aceleași mișcări ca și cele pasive cu deosebirea că mișcările le execută pacientul, iar linetoterapeutul le dictează.

Mișcările active cu rezistentă

Aceste mișcări sunt următoarele: flexia plantară, flexia dorsală, flexia laterală stânga și dreapta.

Mișcările cu încărcare de greutăți se fac când glezna este semianchilozantă sau în paralizie spastice când piciorul rămâne în flexie dorsală spastică.

Exercițiile pentru planul de antrenament pot fi:

–    exerciții de flexie a degetelor, urmate de relaxare;

–    exerciții de extensie a degetelor, urmate de relaxar;

–    exerciții de flexie a piciorului;

–    exerciții de extensie a piciorului;

–    exerciții de circumducție;

–    exerciții cu bicicleta ergometrică cu laba piciorului fixată pe pedală;

–    exerciții de flexie plantară și dorsală cu rezistență;

–    exerciții de abducție a piciorului;

–    exerciții de apucare a unei vergele de lemn cu degetele piciorului;

–    exerciții de apucare a unui prosop întins sub picioare pe o suprafață netedă;

–    exerciții de ridicare pe varfurile picioarelor alternativ;

–    exerciții de mers pe vârfuri înainte și înapoi;

–    exerciții de mers pe călcâie înainte;

–    exerciții de mers încrucișat;

–    exerciții de mers pe loc între două bare paralele.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

S-ar putea sa fii interesat si de urmatoarele articole