lombosciaticaEste o boală care face parte din reumatismul degenerativ inflamator. Durerea localizată în regiunea lombară ca şi cea care iradiază de-a lungul membrului inferior constituie o referinţă extrem de frecventă ce determină incapacitatea de muncă cu repercursiuni economice importante.

Nevralgia sciatică este o algie radiculară care traduce suferinţa unei rădăcini a nervului sciatic, mult mai rar o atingere a trunchiului nervos propriu-zis. Ea rezultă în majoritatea cazurilor dintr-un conflict disco-radicular consecutiv unei hernii intraradiculare la nivelul discului intervertebral L4 – L5 sau L5 – S1.

Etiopatogenia lombo – sciatică este manifestarea nevralgică cea mai des întâlnită. Cunoaşterea condiţiilor etiologice şi a mecanismelor patogenice are o deosebită importanţă practică atât din punct de vedere al tratamentului curativ cât şi al celui profilactic.

Vârsta – Sciatica apare la indivizii adulţi între 25-50 de ani şi cu deosebire după vârsta de 40 de ani.

La copii şi la adolescenţi rezistenţa discului intervertebral este considerabilă, deoarece nu s-au produs încă alterările structurale menţionate. Astfel, traumatismele sau surmenajul funcţional al regiunii lombo-sacrate nu pot produce leziuni discale sau disco-radiculare.

Bătrânii nu prezintă de obicei manifestările clinice ale discopatiilor, deoarece sunt mai rar supuşi traumatismelor sau eforturilor fizice, deşi ei au leziuni spondilozice uneori importante.

La individul adult se produce un anumit decalaj între solicitările funcţionale ale sistemului osteo – musculo – ligamentar al coloanei vertebrale şi structura acestor ţesuturi. Un individ după 30 de ani îndeplineşte în general aceleaşi munci fizice ca unul de 20 de ani deşi se ştie că după vârsta de 30 de ani discurile vertebrale prezintă leziuni degenerative de senescenţă. În acest mod se poate înţelege incidenta crescută a sciaticii la indivizii de vârstă mijlocie.

Sexul – Sciatica apare mai frecvent la bărbaţi decât la femei ceea ce se poate explica prin faptul că bărbaţii sunt mai expuşi traumatismelor şi surmenajului funcţional al coloanei. La femei în afară de traumatisme şi surmenaj funcţional sciatica poate să apară ca urmare a modificărilor coloanei lombare suprasolicitată de pildă în obezităţile endocrine după sarcini.

Condiţiile de viaţă şi muncă – Sciatica apare mai frecvent la indivizii care sunt supuşi prin profesiunea lor, traumatismelor şi lombosciatica1eforturilor. Astfel, cercetătorii spun că 62 – 65 % dintre pacienții cu sciatică sunt muncitori manuali. Din expunerea factorilor etiologici de până acum rezultă un element comun şi anume surmenajul funcţional.

În producerea sciaticii rolul hotărâtor îl au 2 factori: unul mecanic, legat de tulburările discului intervertebral şi unul inflamator, legat de iritaţia rădăcinilor nervului sciatic prin compresiune discală.

Însumarea acestor doi factori dă naştere elementului esential al patogeniei sciaticii: conflictul disco-radicular.

TRATAMENTUL

Tratamentul profilactic

Măsurile profilactice urmăresc întărirea aparatului musculo-ligamentar, călirea organismului, mărirea rezistenţei la eforturi şi evitarea factorilor patogeni.

Condiţiile de muncă sunt deosebit de importante astfel încât trebuie evitate traumatismele, eforturile exagerate, solicitarea fară rost a coloanei lombare (ridicarea de jos a unor obiecte grele, cu genuchii întinşi), expunerea îndelungată la frig etc.

În cazurile în care unii bolnavi de sciatică, prin natura profesiunii lor, articulaţia lombo – sacrată este mult solicitată, se recomandă schimbarea profesiunii.

Lombostatul este de un real folos, mai ales la bolnavii care au devieri ale coloanei lombare, ca urmare a dezvoltării adipoase şi a slăbirii chingii musculare abdominale.

Tratamentul igieno-dietetic

tratament igienico-dieteticAcesta se compune dintr-un regim alimentar cu proteine de calitatea I (carne, brânză, ouă, lapte).

Va avea minimum 3 mese pe zi, dar aici se va avea grijă la repartizarea meselor în funcţie de tratamentul balnear.

Se va evita o alimentatie hipercalorică (glucide în exces) deoarece există risc de supraponderalitate ţinând seama de faptul că un pacient, în mod brusc, este obligat să păstreze repaus la pat.

În acest regim va intra şi o alimentaţie desodată din cauza antiinflamatoarelor de tip cortizon şi indometacin, care reţin ionii de sodiu şi implicit apa.

Cum de regulă boala respectivă se asociază cu anemia, se recomandă un tratament antianemic. Tot aici se mai poate recomanda un tratament de tonifiere generală cu polivitamine de tipul:

– Vitamina B (tractul nervos);

– Vitamina E (refacerea musculară);

– Vitamina C.

Corecţia stării psihice

Este foarte important să-l convingem pe pacient să nu se dea în lături de la nici un tratament. Dacă îi va face rău tratamentul respectiv acesta se întrerupe imediat dar trebuie încercat orice pentru binele său.

Bolnavul trebuie să înţeleagă că boala de care suferă se poate vindeca, moralul ridicat al acestuia având un rol hotărâtor în tratamentul recuperator.

Este necesară perseverenţă deosebită şi încredere în grupa de recuperare.

Tratamentul curativ

a) Tratamentul medicamentos

Se recomandă medicamente analgezice şi antiinflamatorii: lombosciatica

– aspirină;

– indometacin;

– fenilbutazonă;

– brufen;

– infiltraţii paravertebrale, epidurale sau peridurale cu hidrocortizon şi xilină; în formele hiperalgice folosim cure scurte (7-10 zile) de prednison (grijă la alimentaţia desodată).

Se mai recomandă:

–   medicamente decontracturante;

–   clorzoxazon

–    mydocalm

–   diazepam.

Sunt utile în prima parte a episodului dureros când contractura musculară antalgică menţine poziţia vicioasă.

b) Tratamentul ortopedic

Repaus pe un plan dur (pat tare) timp de 15 – 20 de zile, tracţiuni şi manipulări vertebrale, lombostat.

c) Tratamentul chirurgical

Nu constituie un tratament de rutină al sciaticii prin heraie de disc, el este rezervat numai unor forme clinice particulare;

sciatica paralizantă (în acest caz intervenţia chirurgicală pentru a fi eficace, trebuie realizată de urgenţă);

sciatica prelungită şi sciatica hiperalgică ce nu răspund la un tratament medical corect şi perseverent.

Tratarnentul sciaticii nediscale este constituit din tratamentul afecțiunii cauzale: Morbul Pott, boala Hodkin, neoplasm de prostată.

d) Terapia fizicală de recuperare:

– hidroterapia:

– termoterapia;

– electroterapia.

Procedurile termice acţionează printr-o vasodilataţie a capilarelor, o mărire a circulatiei nervoase şi creşterea metabolismului celular. Este procedeul cel mai des întrebuinţat: în sedarea duretilor nevralgice şi e bine suportat în mai toate formele de nevralgii. În procesele acute inflamatoare, în stările congestive căldura agravează durerea şi este contraindicată, ca şi acolo unde starea vaselor împiedică irigarea ţesuturilor. Procedurile termice trebuie aplicate cu grijă acolo unde nevralgiile se însoţesc cu tulburări de sensibilitate pentru a nu provoca arsuri, ca şi in cazurile în care există leziuni de nervi sau tegument.

HIDROTERAPIA

1. Baia la temperatura de indiferenţă

Temperatura apei este de 34 – 35°, bolnavul este invitat în baie; durata este de la 10- 15 minute.

Mod de acţiune:

–   presiunea hidrostatică;

–   uşor factor termic.

Baia la temperatura de indiferenţă are o acţiune calmantă.

2. Baia caldă simplă

Se execută într-o cadă obişnuită cu apa la 36 – 37°C şi cu durată de 15 – 30 minute.

Mod de acţiune:

– factor termic;

– presiunea apei are o acţiune sedativă generală.

hidroterapia3. Baia kinetoterapică

Este o baie caldă, se efectuează într-o cadă mai mare, care se umple 3/4 cu apă la temperatura 35 – 38°C.

Bolnavul este aşezat în baie şi lăsat 5 minute liniştit după care tehnicianul execută sub apă mişcări în articulaţiile bolnavului timp de 5 minute. Pacientul este lăsat în repaus, după care este invitat să execute singur mişcările imprimate de tehnician.

Durata băi: 20 – 30 minute.

Mod de acţiune:

–   factorul termic;

–   factorul mecanic.

Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculaturii, care se produce sub influenţa apei calde şi pierderii greutăţii corpului conform legii lui Arhimede.

4. Baia cu masaj

Este o baie caldă cu apa la temperatura de 36 – 39°C.

Se execută rnasajul asupra regiunii lombo-sacro-fesiere şi masajul membrului inferior.

Durata băi depinde de durata masajului efectuat.

Mod de acţiune:

– factorul terrnic;

– factorul mecanic.

5. Băile ascendente fierbinţi complete

Se umple cada cu apă la temperatura de 35° C. Bolnavul este aşezat în cadă în aşa fel încât să i se acopere urnerii. Se creşte temperatura apei din minut în minut, prin adăugare de apă fierbinte. Temperatura apei poate ajunge la 41 – 43°C, iar a bolnavului la 39°C. Durata băi este 1 – 5 ore.

Mod de acţiune: baia hipertermă provoacă o vasodilataţie tegumentară importantă, care duce la supraîncălzirea organismului.

6. Baia cu iod

Se face cu apă la temperatura 35 – 37° C şi are durata de 10 – 20 minute. Se foloseşţe iodura de potasiu sau sarea de Bazna, de la 250 g (baie parţială) până la 1 kg (baie generală), amestecată în părţi egale cu sarea de bucătărie.

Mod de acţiune:

Iodul micşorează vâscozitatea sângelui provocând vasodilataţie şi scăzând tensiunea arterială, măreşte puterea de apărare a organismului, determină reacţii locale la nivelul ţesuturilor şi organelor, contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.

7. Duşul cu aer cald

Proiectarea aerului cald fumizat de generatoare pe regiunea indicată. Se poate asocia cu masajul.

8. Duşul masaj

Reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 36 – 40°C asociat cu masaj. Este o procedură parţială. Durata masajului este de 8 – 15 minute.

Duşul masaj produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect rezorbtiv şi de tonifiere prin acţiunea combinată a masajului cu factorul termic.

9. Dudus subacvaticşul subacvatic

Constă în aplicarea sub apă a unui duş sul de mare presiune şi cu o temperatură a apei mai ridicată ca cea din cadă cu 1 – 2°C. Distanţa dintre duşul sul şi regiunea de aplicat este de 5 – 10 cm.

Durata procedurii este de 5 – 10 minute.

Efectul este asemănător cu efectul duşului rnasaj, dar mai intens.

10. Impachetarea umedă inferioară

Este împachetarea de la ombilic în jos, cu braţele şi truchiul acoperite cu un cearceaf umed.

Acţiunea împachetării umede are loc în trei faze:

–   faza iniţială de excitare;

–   faza de calmare;

–   faza hipertermică.

Împachetarea umedă de durată medie 40 – 50 minute are efect calmant.

11. Cataplasmele

Constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanţe, la temperaturi variate asupra diferitelor regiuni ale corpului.

Ele acţionează prin factorul termic. Cataplasmele se folosesc pentru efectul lor hiperemiant şi rezorbiv, precum şi pentru acţiunea antispastică şi antialgică. La cataplasmele cu plante medicinale se mai adaugă şi efectul chimic.

TERMOTERAPIA

1. Împachetarea cu parafină

Constă în aplicarea pe zona interesată a unei cantităţi de parafină la o temperatură mai ridicată. Pentru picioare se utilizează pensularea cu parafină şi băile de parafină lichidă, în care plutesc bucăţi de parafină uscată. Se scoate piciorul aşteptându-se solidificarea parafinei. Manevra se repetă de 2 – 3 ori.

Acţiunea împachetărilor cu parafină:

Parafina provoacă o supraîncălzire profundă şi uniformă a ţesuturilor, pielea se încălzeşte la 38 – 40°C provocând o transpiraţie locală abundentă. La desfacerea parafinei se evidenţiază hiperemia produsă. După îrnpachetare se aplică o procedură de răcire.

2. Împachetarea nămol

Constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 – 40°C pe o anumită regiune. Durata unei şedinţe este de 20 – 40 minute.termoterapia

Acţiunea: nămolul are mai multe efecte:

–   efect mecanic, producând excitaţia pielii datorită micilor particule componente;

–   efect fizic, temperatura corpului creşte cu 2 – 3°C;

–  efect chimic prin rezorbţia unor substanţe biologic active prin piele din nămol.

Nămolul activează producerea de histamină în piele. În împachetarea cu nămol apare o transpiraţie abundentă, cu eliminări crescute de acid uric (produs de deşeu al metabolismului proteic).

În timpul împachetării cu nămol sunt mobilizate depozitele sangvine, producându-se intensificarea circulaţiei în anumite teritorii.

3. Băile de aer cald

Folosesc căldura uscată, cu temperatura între 60 – 120° C, care provine de la radiatoare supraîncălzite în atmosferă închisă.

Sunt mai uşor suportate decât cele de abur cald. Transpiraţia se instalează mai încet, dar cantitatea e mai abundentă decât la băile de abur.

4. Băile de lumină

Cele complete se realizează în dulapuri de lemn cu becuri, iar cele parţiale în dispozitive adaptate.

Durata băilor este de 5 – 20 minute şi după terminarea lor se face o procedură de răcire.

Căldura radiantă produsă de băile de lumină e mai penetrantă decât cea de abur sau aer cald, iar transpiraţia începe mai devreme.

Băile de lumină scad tensiunea arterială prin vasodilataţia produsă treptat.

5. Băile de soare şi nisip

Ele utilizează spectrul solar complet. Expunerea la soare se face cu precauţie, 2-3 minute pentru fiecare parte a corpului, cantitatea se creşte treptat în zilele următoare. După băile de soare se indică o procedură rece.

ELECTROTERAPIA

1. Curentul galvanic

electroterapiaGalvanizarea este un mijloc clasic şi fidel de sedare a durerilor nevralgice. Se indică galvanizări longitudinale descendente ale membrului inferior, cu electrodul pozitiv lombar şi negativ plantar, sau galvanizări ascendente pe membrul inferior contralateral de 10 – 15 A, 10 – 15 minute. Electrodul pozitiv are o acţiune sedativă locală, ca şi curenţii descendenţi şi curenţi ascendenţi aplicaţi contralateral duc la o creştere a pragului de sensibilitate.

Galvanizarea poate să utilizeze concomitent şi introducerea de ioni cu acţiune antalgică (ionoforeză transversală cu novocaină, aconidină sau revulsiv cu histamină).

2. Curentul diadinamic

Curenţii diadinamici se prescriu în aplicaţii transversale sau longitudinale: o perioadă lungă, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dată pe zi. Se recomandă 10 – 14 şedinţe.

3. Curentul faradic

Se indică faradizarea cu periuţa sau cu ruloul, plimbate pe regiunea dureroasă pudrată cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind tetanizat.

Aceste proceduri sunt bine recepționate şi tolerate de pacienţi pentru starea de bine pe care o degajă şi modul în care, corectând dezechilibrul, se îmbunătăţeşte funcţionalitatea.

MASAJUL

Efecte locale

1. Acţiune sedativă asupra:

–   durerilor de tip nevralgic;

–   durerilor musculare şi articulare.

Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente care stimulează repetat extraceptorii şi proprioceptorii existenti.

2. Acţiunea hiperemiantă locală se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra căruia se exercită masajul această acţiune se exercită prin manevre mai energice care comprimă alternativ vasele sangvine.

3. Îndepărtarea lichidelor de stază cu accelerarea proceselor de resorbţie în zona masată. Masajul permite înlăturarea lichidelor de stază. Acest efect este benefic la persoane cu insuficienţă venoasă periferică şi apare după manevre profunde care conduc lichidul de stază de la periferie spre centru.

TRATAMENTUL KINETIC

O formă specială a kinetoterapiei este hidrokinetoterapia care se execută în bazine speciale. Această metodă se bazează pe efectele apei calde: sedarea durerilor, relaxarea musculară, creşterea complianţei ţesuturilor moi, a distensibilităţii acestora.

Durata unei şedinţe de hidrokinetoterapie este foarte variabilă de la 10 – 15 minute până la o oră. Exerciţiile fizice executate în cadrul acestei metode au la bază aceleaşi telinici ca şi cele executate în aer, ţinând însă seama de principiile şi avantajele oferite de mediul acvatic.

Inainte de şedinţa de kinetoterapie se recomandă „încălzirea musculară” prin diverse proceduri de termoterapie, iar după şedinţă aplicăm masaj sau duş – masaj.

Pentru asuplizarea trunchiului inferior prin exerciţii de remobilizare a coloanei vertebrale lombare, basculări ale bazinului, întinderea kinetoterapiamusculaturii paravertebrale ale muşchiului psoas – iliac, cel mai frecvent se utilizează programul Williams.

Faza I Williams cuprinde următoarele exerciţii care trebuie făcute de 2 ori pe zi, câte 3-5 serii fiecare exerciţiu.

Exerciţiul 1: întins pe spate, genunchii îndoiţi şi încet permitandu-le să ‘’cadă’’ pe podea în poziţia întinsă, relaxat; se repetă de 5 ori (pentru promovarea flexibilităţii lombare şi a ischiogambierilor – musculatura posterioară a coapsei).

Exercițiul 2: întins pe spate, se flecteaza şi se extind genunchii.

Exercițiul 3: întins pe spate, flecteaza genunchii, apoi se aduc ambii genunchi deasupra pieptului şi cu ambele mâini se trage de genunchi spre piept, se menţine această poziţie până se numără la 10, apoi se revine la poziţia de start cu picioarele întinse; se repetă de 3 ori (pentru promovarea flexibilităţii lombare şi a ischiogambierilor).

Exerciţiul 4: întins pe spate cu picioarele pe podea, mâinile unite în spatele gâtului, se ridică un genunchi cât se poate de aproape către piept; se menţine poziţia cât se numără până la 10; se revine în poziţia neutră iniţială şi se repetă cu piciorul opus până fiecare picior a fost flectat de 5 ori (pentru elasticitatea lombară, ischiogambieri, iliopsoas, pentru a creste puterea musculaturii abdominale).

Exerciţiul 5: întins pe spate cu mâinile deasupra capului şi cu genunchii îndoiţi, se încearcă lipirea zonei lombare de podea şi în acelaşi timp se contractă musculatura abdominală; se menţine această poziţie până la 10 şi se repetă de 5 ori (pentru creşterea puterii musculaturii abdominale superioare şi inferioare).

Exerciţiul 6: în şezut pe scaun cu mâinile pe lângă corp, aplecarea capului între genunchi, permiţând mâinilor să ajungă pe podea; se menţine poziţia până se numără la 3; se aduce corpul în poziţia iniţială; se repetă de 5 ori (pentru elasticitate lombară şi a ischiogambierilor, se crește forţa musculaturii lombare inferioare)

Fază a II-a a programului Williams.

Exerciţiile din faza a II a trebuie făcute de 2 ori/zi timp de 4 luni; dacă la sfârşitul acestei faze totul se desfăşoară confortabil, se poate trece la faza III.

Exerciţiul 7: întins pe spate, se îndoaie ambii genunchi, picioarele sunt pe podea; se rotește bazinul şi picioarele spre stânga şi apoi spre dreapta; se repetă de 5 ori (pentru promovarea elasticităţii lombare şi a ischiogambierilor).

Exerciţiul 8: pe spate, cu ambele mebre inferioare întinse, se aduce piciorul drept pe genunchiul stâng; se rotește genunchiul flectat spre dreapta şi apoi spre stânga în măsură confortului; se repetă apoi cu membrul inferior opus, de 5 ori pentru fiecare parte (pentru elasticitatea mușchilor rotatori ai șoldurilor).
Exerciţiul 9: întins pe spate, se ridică un picior deasupra podelei, se menţine până la 10, apoi se revine cu piciorul pe podea; se repetă de 5 ori (pentru creşterea forţei musculaturii abdominale).

Exerciţiul 10: în ortostatism; genuflexiuni, cu mâinile în sprijin pe spătarul scaunului, spatele perfect drept, călcâiele rămân pe sol.

Exerciţiul 11: în picioare ţinând mâinile pe un scaun/masă; genuflexiune cu revenire în poziţia iniţială (pentru creşterea forţei musculaturii anterioare a coapsei – m. cvadriceps).

Exerciţiul 12: în picioare, relaxat prin inspir şi expir amplu, se apleacă în faţa uşor trunchiul din şolduri, cu genunchii întinşi; se încearcă atingerea podelei cu degetele mâinilor; se repetă de 5 ori (pentru elasticitatea lombară).

În perioadă cronică se continuă creşterea supleţii lombare şi tonifierea musculaturii slabe, creşterea supleţii lombare prin exerciţii de basculare a bazinului cu Fază III a programului Williams care cuprinde următoarele exerciţii:

Exerciţiul 13: întins pe spate cu o pernă sub cap, soldurile şi genunchii sunt flectati, picioarele pe podea, cu călcâiele destul de apropiate de șezut; pacientul presează ferm lomba pe podea, contractând muşchii fesieri şi abdominali .
Apoi este basculat bazinul prin ridicarea bazinului de pe podea, dar cu menţinerea contactului lombei aplatizate; cea mai frecventă eroare este reprezentată de ridicarea şi a zonei lombare împreună cu bazinul, crescând astfel curbură lombară şi obţinând efectul contrar-accentuarea durerii; se efectuează 10 repetări de 2 ori/zi, treptat ajungandu-se la 20 de 2 ori/zi la cei peste 50 ani, respectiv 40 de 2 ori/zi la ceilalţi.
Gradat după o perioadă de timp, flexia șoldurilor şi a genunchilor este redusă până ajung să fie întinse complet iar după 4 săptămâni se poate trece la exerciţiile din picioare.

Exerciţiul 14: în picioare, cu spatele la perete şi călcâiele la 25-30 cm de acesta; se aplică sacrul şi lomba aplatizate pe perete; se apropie treptat călcâiele de perete, menținând contactul lombei cu acesta.

Exerciţiul 15: decubit dorsal: se execută bicicletă, cu pelvisul mult basculat înainte.

Este important de menţionat că aceste exerciţii nu sunt standard şi se recomandă ca exerciţiile să varieze în funcţie de pacient şi anume: de localizarea afecţiunii, vârsta şi profesia pacientului. De exemplu pentru cei a căror activitate profesională constă în utilizarea mâinilor şi aplecarea în faţa a trunchiului, programul trebuie să fie axat pe consolidarea sistemului vertebral şi a ischiogambierilor. Pentru cei care stau mult în picioare, programul se orientează pe tonifierea musculaturii de susţinere pe verticală a coloanei vertebrale.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

S-ar putea sa fii interesat si de urmatoarele articole
De ce sa faci masaj?