După cum știm în organism există sistemul de vase sangvine, asupra căruia masajul, exercițiile fizice și alimentația are un important efect. Pe lăngă acest sistem se mai află și cel limfatic. Sistemul limfatic este alcătuit din totalitatea ganglionilor și vaselor limfatice, care, pe de o parte, participă la apărarea imunitară a organismului, iar, pe de altă parte, au un rol circulator (drenarea limfei spre un curent sangvin). Unul din rolurile sistemului limfatic este acela de a transporta reziduurile. Dacă în organism există ”defecțiuni” prin efectul domino se vor deregla toate. Lipsa exercițiului fizic îngreunează circulația limfatică și astfel se reține în organism apă, celulele se degradează, pielea îmbătrânește și ajută la apariția celulitei. Limfa acționează ca un filtru al țesuturilor: distruge bacteriile și toxinele. De aceea sistemul limfatic este catalogat un fel de gardian al sănătății corpului.

Masajul limfatic constă într-un preso-masaj, prin care se acționează asupra lanțului de ganglioni limfatici. Este o terapie ce propune eliminarea tuturor toxinelor neasimilate de organism în timpul procesului de sinteza celulară.

Scăderea vitezei drenajului limfatic și a circulației sângelui determină acumulări de grăsime, țesutul conjunctiv îsi pierde elasticitatea, aparând astfel imperfecțiuni și denivelări ale pielii. Pentru a optimiza drenajul limfatic este necesar ca mușchii să se contracte, țesutul conjunctiv să fie ferm, oferind un grad ridicat de compresie.

Efectele masajului de drenaj limfatic vor fi evidențiate:
•  întarirea sistemului imunitar datorită  stimulării ganglionilor limfatici,
•  dinamizarea circulației limfei în spațiile intercelulare,
•  accelerarea curentului limfatic și eliminarea rapidă a reziduurilor toxice,
•  antrenarea toxinelor care blochează procesele fiziologice,
•  intensificarea  schimburilor nutritive și eliminarea toxinelor din corp,
•  ușurarea transportului acizilor grași și al colesterolului,
•  intensificarea, prin masaj,  a curentului limfatic, de pâna la 10-15 ori.

Drenajul limfatic în combinație electrostimularea contribuie la micșorarea circumferinței și diminuarea celulitei (dreanjul limfatic fiind numit și “moartea celulitei”).

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

S-ar putea sa fii interesat si de urmatoarele articole
De ce sa faci masaj?