vitamine

Vitaminele sunt substanţe organice de care organismul are nevoie în calitate de micronutrienți. Participă, în calitate de co-enzime (co-factori, catalizatori), la toate reacţiile biochimice din organism, asigurând legătură dintre combustia, distrugerea şi reconstrucţia biochimică.Vitaminele sunt indispensabile vieţii, întrucât servesc la transformarea alimentelor în energie. O parte dintre acestea sunt de origine endogenă, dar cantităţile pe care organismul le poate sintetiza sunt mult mai mici decât nevoile proprii, astfel încât, pentru echilibrarea balanței, se impune suplimentarea lor fie prin alimentaţie, fie prin medicamente sau suplimente alimentare. Biodisponibilitatea lor sporită le asigură un plus de eficiență prin ceea ce adepţii “medicinilor naturale” înţeleg prin “rezonanță”. După natura solventului care le măreşte biodisponibilitatea sau le asigură eliminarea (când sunt în exces), vitaminele se împart în două grupe: liposolubile (A, D, E, F, K) şi hidrosolubile (C şi complex B).

Vitamina A – păstrează sănătatea ochilor prin mărirea acuităţii vizuale pe timp de noapte, îmbunătăţirea vederii şi permiterea formării purpurei oculare; menţine procesul de creştere şi consolidare a oaselor şi vitalitatea pielii, părului, dinţilor şi gingiilor; măreşte rezistenţa la infecţiile respiratorii şi scurtează perioada de boală determinată de acestea; menţine sănătatea straturilor superficiale ale ţesuturilor şi organelor interne; contribuie la înlăturarea petelor pigmentare determinate de vârstă; antrenează activitatea creierului; intervine în procesul de multiplicare a celulelor şi de formare a ţesuturilor; diminuează riscul bolilor cardiovasculare; contribuie la echilibrarea hormonală prin asigurarea funcţionării tuturor glandelor endocrine; stimulează imunitatea şi diminuează efectele nocive ale terapiilor imunosupresoare; preîntâmpină degenerescența celulelor şi bolile “bătrâneţii” asociate acesteia.

vitamina cVitamina C – stimulează sistemul imunitar, reprezentând o barieră în calea pătrunderii infecţiilor în organism şi protejandu-l de efectele neplăcute ale răcelilor obişnuite; măreşte eficiența medicamentelor folosite în tratamentul infecţiilor urinare; ajută la vindecarea gingiilor sângerânde (acţionând că factor antiparadontotic şi antiscorbutic) şi accelerează cicatrizarea post-operatorie; participă la sistemele enzimatice şi la metabolismul unor aminoacizi, al glucidelor şi acizilor graşi, precum şi al fierului (prin marinea gradului de absorbţie a fierului anorganic); favorizează activitatea inimii şi a muşchilor, acţionând că factor antitrombotic, hipocolesterolemiant şi hipotensor; participă la formarea hormonilor şi colagenului; crește fertilitatea masculină şi previne displazia de col uterin; împiedică formarea nitrozaminelor, oferind astfel protecţie împotriva agenţilor cancerigeni; luptă împotriva îmbătrânirii acţionând în direcţia neutralizării radicalilor liberi de oxigen.

Vitamina D – intervine în metabolismul calciului şi al fosforului, stimulând activitatea osteoblastelor şi minevitamina Dralizarea oaselor, contribuind astfel la formarea unor dinţi sănătoşi şi la prevenirea cariilor, a rahitismului şi a osteoporozei; influenţează unele procese biologice dependente de prezenţa calciului (coagularea sângelui, activitatea musculară, transportul influxului nervos la muşchi, etc.); stimulează imunitatea şi apară organismul împotriva infecţiilor; intervine în sinteza globulelor roşii, stimulează secreţia glandelor salivare şi a lactaţiei; contribuie la buna asimilare a vitaminei A şi, împreună cu aceasta, acţionează preventiv în cazul răcelilor şi ajută la tratarea conjunctivitelor.

vitamina eVitamina E – împiedică deteriorarea celulelor de către radicalii liberi, stabilizând membranele celulelor şi îmbunătăţind funcţia imunitară la vârstnici; împiedică formarea cicatricilor adânci şi ajută la vindecarea frumoasă a rănilor; crește rezistenţa organismului, furnizând cantităţi sporite de oxigen; atenuează starea de oboseală; măreşte fertilitatea, asigurând troficitatea aparatului germinativ şi contribuind esenţial atât la spermatogeneză, cât şi la buna desfăşurare a sarcinii; stimulează imunitatea faţă de infecţiile virale, acţionând ca puternic factor antiinflamator; previne bolile cardiovasculare, având acţiune anticoagulantă, tonic capilară, antiateromatoasa şi hipotensivă; micşorează incidența cârceilor şi crampelor musculare; contribuie la ameliorarea bolii diabetice prin sprijinirea controlului metabolismului glucidic.

Vitamina K – are un rol major în procesul de coagulare a sângelui, micşorând permeabilitatea capilarelor, împiedicând formarea chegurilor de sânge şi prevenind sângerările accidentale ale copiilor mici; se asociază cu vitamina D şi ca în procesul de formare şi consolidare a oaselor, dinţilor şi în combaterea osteoporozei; ajută la micşorarea debitului menstrual; combate greţurile şi vărsăturile la gravide.

Vitamina B1(tiamina) – esenţială pentru funcţionarea sistemului nervos, împiedică degenerarea mielinei, asigură transmiterea influxurilor nervoase şi ameliorează semnificativ tulburările de memorie; luptă împotriva agenţilor infecţioşi, asigurând un plus de energie organismului şi potenţând acţiunea antiinflamatoare a vitaminei C; stimulează activitatea inimii şi reglează tensiunea arterială; protejează organismul faţă de intoxicaţiile cu plumb şi ajută în terapia specifică împotriva dependenței de alcool; contribuie la dezvoltarea normală a fătului şi previne apariţia malformaţiilor congenitale; reduce aciditatea sângelui; previne răul de mare şi de înălţime; diminuează durerile de dinţi post-operatorii şi cele cauzate de herpesul zoster.

vitamina bVitamina B2 (riboflavina) – necesară chiar din perioada fetală, împiedicând întârzierea creşterii şi apariţia anomaliilor la nivelul sistemului nervos; stimulează creşterea şi funcţia de reproducere; îmbunătăţeşte starea de sănătate a pielii, părului şi unghiilor; ajută la eliminarea senzaţiei de uscăciune a gurii, limbii şi buzelor; intervine în producerea de energie, favorizând reacţiile de oxidoreducere; contribuie la menţinerea longevităţii organismului prin împiedicarea apariţiei şi evoluţiei patologiei degenerative; protejează vederea, măreşte acuitatea vizuală, combate oboseala oculară, senzaţiile de arsură, hipersecreţia lacrimală şi previne apariţia cataractei; reduce numărul celulelor precanceroase şi scade incidența unor forme de cancer; stimulează sinteza insulinei şi intervine astfel în metabolismul glucidelor şi în prevenirea sau ameliorarea diabetului.

Vitamina B3 (niacina) – acţionează ca sistem oxidoreducator, în metabolismul glucidelor, lipidelor şi proteinelor; intervine în mecanismele intime ale ADN-ului, asigurând protecţie împotriva mutaţiilor genetice; previne ateroscleroza prin controlarea utilizării acizilor graşi din ţesutul adipos, scăderea sintezei trigliceridelor şi a LDL (colesterolului rău) şi stimularea producerii de HDL (colesterolului bun), (efect potentat de administrarea simultană cu crom); intensifică circulaţia sanguină şi reduce tensiunea arterială; intervine în metabolismul serotoninei, determinând astfel reducerea durerii la bolnăvii reumatici; intervine în sinteza hormonilor sexuali (estrogeni, progesteron, testosteron), tiroxinei, insulinei) şi a neurotransmițătorilor; ajută la combaterea dependenței de alcool, tutun şi droguri şi contribuie la terapia specifică a unor boli psihice (schizofrenie, depresie); atenuează tulburările gastrointestinale şi atenuează respiraţia urât mirositoare, menţinând starea de sănătate a sistemului digestiv; ajută la prevenirea şi uşurarea migrenelor.

Vitamina B5 (acid pantotenic) – indispensabilă vieţii, absolut necesară combustiei proteinelor, lipidelor şi glucidelor din alimente; menţine “inteligența materiei vii” prin activarea sistemului nervos parasimpatic şi stimularea proceselor de digestie, de excreţie şi de reparare celulară; combate stresul (“vitamină antistres”) şi preîntâmpină oboseala prin stimularea activităţii glandelor suprarenale; asigură fertilitatea la ambele sexe şi se constituie într-un adevărat “elixir al tinereţii”; reduce efectele secundare ale chimioterapiei; eficientă în poliartrita reumatismală prin ameliorarea durerilor şi a redoarei matinale; stimulează creşterea şi rezistenţa mucoaselor, părului şi unghiilor; potenţează demersurile terapeutice efectuate în direcţia detoxifierii organismului în cazul alcoolismului cronic; previne infecţiile, măreşte capacitatea de formare a anticorpilor şi ajută la vindecarea rănilor; adjuvant în tratamentul şocurilor post-operatorii.

Vitamina B6 (piridoxina) – asigură energia necesară organismului, intervenid în metabolismul glucidelor şi al aminoacizilor; permite sintetizarea acizilor nucleici cu rol în întârzierea procesului de îmbătrânire; indispensabilă asigurării echilibrului psihic; reglează răspunsul celulelor la acţiunea hormonilor steroidieni, contribuind la terapia specifică a sindromului premenstrual sau a altor boli determinate de hipersecreţie; reduce riscul afecţiunilor cardiovasculare prin stimularea producerii de homocisteina; ameliorează răspunsul imunologic în cazul infecţiilor virale şi a bolii canceroase prin stimularea producerii de globule albe şi de interleukine; participă la sinteza insulinei, perturbă mecanismele diabetogene şi reduce posibilitatea apariţiei complicaţiilor bolii; necesară femeilor însărcinate şi celor care alăptează; are rol în prevenirea unor boli nervoase şi dermatologice; atenuează greața şi contribuie la ameliorarea “râului de dimineaţă”; reduce spasmele musculare nocturne, cârceii, amorţeala mâinilor şi anumite forme de nevrite ale extremităţilor; contribuie la eliminarea apei din ţesuturi, acţionând că diuretic.

vitamina bVitamina B8 (biotina) – rol esenţial în metabolismul glucidelor, lipidelor şi al proteinelor, precum şi în metabolismul energetic celular; intervine în sinteza globulelor roşii şi a limfocitelor şi ajută la formarea ADN-ului şi a ARN-ului mesager; încetineşte încărunţirea părului şi ajută la prevenirea şi tratamentul calviţiei; atenuează durerile musculare; ajută la cicatrizarea rănilor şi la vindecarea eczemelor şi dermatitelor.

Vitamina B9 (acid folic) – participă la numeroase sinteze organice (neurotransmitatori, acizi nucleici), contribuind la menţinerea echilibrului psihic; previne malformaţiile tubului neural şi împiedică apariţia tumorilor cerebrale fetale; reface structura normală a celulelor uterului denaturate de folosirea contraceptivelor şi preîntâmpină dezvoltarea cancerului de col uterin; protejează persoanele la vârstă a treia scăzând riscul bolilor coronariene, al tulburării facultăţilor intelectuale şi al tulburărilor de comportament; împiedică apariţia sterilităţii sau diminuează rata sterilităţii masculine cauzată de “sindromul celulelor rotunde idiopatice”; ameliorează manifestările clinice în boala Crohn şi previne apariţia polipilor rectali responsabili de rectocolita hemoragică; măreşte lactaţia şi oferă organismului protecţie împotriva paraziţilor intestinali şi a toxinelor alimentare; conferă pielii un aspect sănătos; protejează organismul faţă de acţiunea toxică a fumului de ţigară.

Vitamină B12 (cianocobalamina sau metilcobalamina) – intervine în metabolismul azotului şi al glucidelor şi stimulează sinteză fosfolipidelor şi a ADN-ului; influenţează pozitiv activitatea sistemului nervos, acţionând ca tonic cerebral, diminuând iritabilitatea şi mărind puterea de concentrare, memoria şi echilibrul psihic; contribuie la sinteza globulelor roşii, prevenid astfel anemiile; stimulează creşterea şi măreşte pofta de mâncare la copii; joacă un rol important în detoxificarea organismului de metale grele; încetineşte procesele de îmbătrânire; are acţiune energizantă, putând ameliora sindromul oboselii cronice.Vitaminele B acţionează sinergic, astfel încât este de preferat administrarea lor concomitentă: vitamina B2 este implicata în obţinerea de vitamina B6 care, la rândul ei, este indispensabilă pentru producerea vitaminei B3; vitamina B2 stimulează sinteza vitaminei B12, iar insuficiența ei este suplinită de un aport suplementar de vitamina B3, etc.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

S-ar putea sa fii interesat si de urmatoarele articole
Stai cu ochii pe nutritie