Cum slăbim ușor dar sănătos?

Ținta acestei diete este de a pierde zilnic în jur de 500 de calorii, prin controlul drastic al alimentației și printr-un program de exerciții fizice regulate. Pentru a slăbii un kilogram (arzi zilnic 500 de calorii). Într-un carnețel trebuie notate mesele și ce anume ați consumat pentru a conștientiza și

10 motive să pierzi 5 kg

Când vine vorba de pierderea câtorva kilograme, schimbare în viața ta este mai mare de cât crezi. Studiile au arătat că pierderea unei cantități mici din greutatea corporală duce la câștiguri enorme și aduce modificări benefice pentru o viață mai bună. Poți reduce riscul de atac de cord, atac vascular

Ce și cum să mâncăm

Toată lumea vrea să țină regim indiferent că vrea să mai pună câteva kilograme sau să le piardă. La un regim se ține seamă de multe criterii precum: vârstă, sex, activitate fizică, activitatea intelectuală, obiectivele pe care le ai de atins, starea de sănătate. Regimul alimentar constă în respectarea unui

Cum calculăm necesarul de calorii?

Pentru că toți suferim modificări, așa și limba română, și nu tot timpul spre bine, așa s-a ajuns ca termenul de Calorie (cal.) să-l înlocuiască pe cel de Kilocalorie (kcal.), (1 kcal = 1 cal). Și dacă tot s-a ajuns aici, ca să colorăm și mai mult peisajul iar strategia