Selectează o Pagină

EPIDEMIOLOGIE

Sindromul de tunel carpian apare mai frecvent la femei faţă de bărbaţi, la persoanele de vârstă medie (30-60 de ani). Studiile recente arată că prevalenţa sindromului de canal carpian nu este mai mare la utilizatorii intensivi de computer, frecvenţa fiind aceeaşi cu cea din populaţia generală.

SIMPTOMATOLOGIE

Simptomele clasice ale sindromului de tunel carpian cuprind senzaţie de hipoestezie (diminuarea sensibilitatii) şi parestezii (senzatia anormala perceputa in lipsa unui stimul)  la nivelul feţei palmare şi al degetelor 1, 2, 3 şi jumătatea degetului 4. Un simptom precoce tipic este trezirea pacientului în timpul nopţii cu senzaţie de amorţeală sau durere la acest nivel, iar în timpul zilei aceste simptome apar în timpul activităţilor care necesită o flexie sau o extensie accentuate, sau la mişcări repetitive de flexie-extensie. Durerea şi amorţeala de la nivelul mâinii pot iradia în antebraţ sau pe faţa palmară a pumnului. Simptomele se pot ameliora dacă pacientul scutură de câteva ori mâna sau schimbă poziţia acesteia. Alte simptome care pot apărea sunt senzaţia de tumefiere a mâinii, de tegument uscat sau rece. În stadiile tardive, paresteziile pot deveni permanente şi apar şi deficite motorii cu scăderea progresivă a forţei musculare, pacientul putând scăpa cu uşurinţă obiectele din mână.

EXAMINAREA FIZICĂ

La inspecţie, compararea celor 2 mâini şi a eminenţei tenare şi hipotenare de la mâna afectată poate arăta asimetrie. Scăderea forţei la nivelul musculaturii tenare se testează prin abducţia contrarezistenţă a policelui. Sensibilitatea cutanată se testează prin discriminarea a două puncte în teritoriile inervate de nervul median comparativ cu nervul radial.

AFECTAREA FUNCŢIONALĂ

            Din punct de vedere funcţional, pacientul prezintă dificultatea de a adormi din cauza simptomatologiei predominant nocturne. Deoarece anumite mişcări repetitive sau susţinute declanşează simptomele, unele activităţi din viaţa cotidiană, de exemplu condusul maşinii sau activitatea la computer, devin mai dificile. În stadiile tardive, când apare scăderea forţei musculare la nivelul eminenţei tenare, pacientul poate scăpa din mână obiectele mai grele. Persistenţa sindromului de tunel carpian limitează activităţile de îmbrăcare şi autoîngrijire.

TRATAMENTUL DE RECUPERARE AL SINDROMULUI DE TUNER CARPIAN

Tratamentul de recuperare se adresează sindromului de suprasolicitare, care exacerbează simptomele sindromului de tunel carpian. Terapia ocupaţională este utilă pentru instruirea pacienţilor de a evita mişcările declanşatoare şi a realiza un repaus relativ articular. În timpul perioadelor de repaus, se pot face mişcări de flexie-extensie blândă a pumnului şi antebraţului, la care se adaugă exerciţii de stretching articular. Exerciţiile agresive de tonifiere musculară trebuie evitate până la dispariţia completă a simptomelor. Deoarece sindroamele de suprasolicitare implică apariţia edemului local, se poate utiliza masajul cu gheaţă în scop antialgic şi antiinflamator, dar şi fizioterapia de joasă frecvenţă (TENS, curent diadinamic), de medie frecvenţă (interfrem) sau de înaltă frec venţă (ultrasunet, unde scurte în doze aterme, microunde). În plus, pacientul va fi instruit să urmeze un program general de condiţionare fizică, deoarece decondiţionarea generalizată exacerbează simptomele sindromului de tunel carpian.